— Pentru că... mi-e frică...
— Frică?.. bravo!
Și omul meu începe să râză:
— Atunci, dă-mi voie să-ți spun, adicătele, că ești o mangafa...
— Sunt funcționar, domnule...
— Tocmai de-aia, trebuie să aperi guvernul...
— Da ce? zic eu, cam plictisit... guvernul n-are altă apărare decât pe un conțopist ca mine?...
Omul meu îmi dă cu tifla, se scoală și pleacă grăbit, fără să-și plătească halbele, pe cari le-a băut una după alta... Las' că i le plătesc eu! și nu-mi pare rău; mai puțin costă două halbe decât crudele-i lecțiuni de civism...
Dar iată sosește un băiat cu gazetele. Lumea i le smulge. Iau și eu două: una guvernamentală și una opozantă. Sunt om care iubesc adevărul și fiindcă-l iubesc, știu să-l caut. De mult mi-am făcut rețeta cu care, în materie politică, îl poți obține aproape exact. De exemplu. Gazeta opoziției zice: „ ...la această întrunire a noastră, alergaseră peste 6000 de cetățeni, tot ce are Capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianți, proprietari, șcl... ”. Gazeta guvernului zice: „ ...la această întrunire a lor, d-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălați, derbedei, haimanale... ” Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3000 și ceva de oameni, fel de fel, și mai așa și mai așa.
Pe când deschid gazeta guvernamentală, să mă uit la ultimele informațiuni asupra scandalului, iată că, intrând pe ușa din dos, vine la masa mea un domn ca de vreo treizeci-și-cinci de ani și mai bine, cu o barbă neagră foarte bogată, însoțit de un tinerel ca de vreo paisprezece ani — probabil fiu-său. Amândoi, tatăl și fiul, se așază sans façon la masa mea, și tatăl foarte răgușit, îmi zice cu ton de aspră imputare:
— Ce cetești porcăria aia, domnule?
— Pardon, zic eu...
Dar până să-i mai zic ceva tatălui, fiul îmi smulge gazeta, o rupe și o asvârle sub picioare...
— Domnilor! vreau să zic eu...
