despre ziuă, în paroxismul beției, zâmbind tâmpit pe când amestecă automatic zahărul în cafea, oprește orice orientare unilaterală a interesului și menține atenția în echilibru specific de contemplare.
Figura aceasta de bețiv în extaz e o diversiune surprinzătoare, prin naturalețe și ca strălucire de efect.
La conac este o replică palidă a motivului cu diavolul din Hanul lui Mânjoală. Păcatele tânărului agiamiu la conac, unde cade sub toate ispitele clasice ale dracului, sunt cuprinse, foarte neobișnuit pentru Caragiale, între o introducere și o încheiere care-i o repetare în chip de refren a introducerii ,amândouă cu o intenție pitorească și poetică, care nu cade în gama, oricât ar fi ea de bogată, a scriitorului. Totul rămâne în stare de schemă, dă impresie de încercare, de exercițiu pare că. În Hanul lui Mânjoală parfumul local și vechi e tot atât de magistral concentrat ca în Kir Ianulea sau în Calul Dracului. Localizarea e pregatită cu un simț al culorilor și accentelor care minunează la fiecare cuvânt, căci fiecare, ori în dialog, ori în descriere, detaliază contururile și întărește culorile. Caragiale a lăsat exemple rare de câtă bogăție în efecte se poate obține prin sobrietate rafinată. Totdeauna te gândești la sosirea pe-nserate la han, la chirigiii de pe lângă focuri, la țiganii care țârlăie oltenește, la odaia albă cu miros de mere și gutui, dar îmi pare că te oprești deosebit la Gheorghe Nutrăț, care păzește la coceni. Numele lui, locul și momentul când îl întâlnești, cum vorbește cu capra și cum răspunde celui care-l strigă să-l ajute, sunt așa pare că, încât, din pricina lui Nutrăț îndeseosebi îți aduci aminte de Hanul Mânjoloaei și de toată povestea ca de o întâmplare a ta.
Dintre toate, cea mai uitată poate și cea mai puțin cunoscută pe vremea ei a fost până acum nuvela În vreme de război. Caragiale nu a retipărit-o; publicul și critica au rămas să se pasioneze de Năpasta, de Păcat, de Făclia de Paște, lucruri nu numai frumoase, dar și deosebit senzaționale și cu pricină de prelungiri ideologice. Se întâmplă destule și tot întâmplări tari în acea lungă povestire, rămasă atâta timp pierdută în Gazeta săteanului
