— Nu.
— Prostule!
Și unchiul trage din brâu un pungoci mare, scoate o mână de bani și numără pe masă.
— Numără-i și tu. Sunt cincizeci?
— ...Da.
După o tăcere, în timp ce băiatul a strâns banii, i-a legat și a vârât adânc legătura în sân:
— Cu mine să joci tu, mă! țângăule mucos?
Și-i arde părintește două palme strașnice.
— Altădată să nu te mai apuci să joci cu oameni bătrâni, dacă nu știi juca! Ia-ți acu banii și pleacă degrabă la boierul... Uite... mai ține doi lei de parale, să ai ce mânca pe drum.
— Sărut mâna!
În câteva clipe, băiatul e călare...
— Ei! ce stai? nu pleci?
— ...Unchiule, să-ți faci pomană, să nu spui taichii, că mă omoară!
— Dacă te faci băiat de treabă, nu-i spui.
— Mă fac... sărut mâna!
Și flăcăul dă călcâie buiestrașului.
— Mă! strigă după el unchiul. Ia seama, că te ia dracul dacă te mai iei după el, nătărăule!
Către seară, tânărul, flămând și-nsetat, trece pe dinaintea conacului de la Sălcuța în buiestru-mbășicat. O fată naltă și voinică cu mânecile sumese până la subțiori, stând rezemată de un stâlp al prispei, se uită lung după călăreț. El apleacă bărbia-n piept, strânge scurt zăbala și îndeamnă calul la iuțeală. Vrea și el să se uite odată înapoi, dar a apucat să cotească la dreapta pe după movila bisericii, și prispa conacului nu se mai poate vedea.
Ajungând la cotul dealului, unde apucă drumul spre Poenița, buiestrașul gâfâind își potolește puțin mersul la urcuș.
Soarele, scăpătând la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă la păduriștea de mesteacăni, unde atâtea pasări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngână și se-ntrec în fel de glasuri, întorcându-se fiecare pe la cuibul său.
