peninsulei balcanice nu se putea modifica — ce noimă va mai putea avea o gazetă care trăește exclusiv cu corespondențe și telegrame de pe teatrul războiului?
Așa mă gândeam eu; însă tovarășul meu și mai optimist și mai prevăzător, socotea mai bine.
— Dacă răsboiul se termină, cum e lucru aproape sigur, în favoarea armatelor creștine, nu se poate închipui ce eră de mișcare publică se va deschide în România independentă, după două veacuri și mai bine de restriște. Mișcarea economică și politică va lua un avânt nepomenit, și «Națiunea Română» va fi primul jurnal european în țară.
Să dea Dumnezeu! am zis eu. Nu mi-ar părea rău deloc.
Pentru a întemeia însă cu desăvârșire succesul gazetei noastre ne mai trebuia ceva.
În starea de încordare în care se aflau spiritele, așteptând rezultatul împresurării Plevnei, nu mai erau de ajuns corespondențele localizate după gazetele vieneze — veneau prea târziu.
Ne-am gândit dar, fiindcă aveam acuma mijloace, să trimetem un corespondent special, întâi la Turnu-Măgurele și apoi chiar la Plevna.
De colo până colo, am găsit unul — un om cu un nume bine cunoscut în societatea noastră, bine crescut, afabil și inteligent, dar boer scăpătat.
Am hotărît așa: corespondențe prin poștă să ne trimeată în toate zilele, scriind în fiecare seară absolut tot ce ar fi putut afla peste zi; iar telegrame să ne trimeată imediat ce ar afla ceva important, a cărui comunicare ar prezenta vreun caracter de urgență.
Pentru telegrame am aranjat un dicționar cu cheie.
I-am dat boerului bani de drum, de cheltuială și leafa pe o lună înainte, și l-am expediat la Turnu-Măgurele.
Acolo, om de lume, cunoscând multe doamne de la Crucea Roșie și pe ofițerii români, a intrat numai decât în relațiuni și cu cei mai de seamă ofițeri ruși. Și în adevăr ne trimetea în fiecare zi corespondențe destul de interesante.
Într-o zi, pe la începutul lui Noemvrie, merg foarte de dimineață la redacție, înaintea lui Damé, care de regulă venea totdeauna înaintea mea.
