Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/244

Această pagină nu a fost verificată

Școala de fete No. 1 din urbea Z... No. 13 - 8 ianuarie

D-sale d-lui ministru al Instr. Publice etc.

urgentă..

Domnule ministru,

În repețite rânduri am cerut la onor. primărie locală să ne libereze combustibilul de care are școala noastră necesitate din cauza gerului aspru prin care trecem în acest anotimp fără nici un rezultat, așa încât tremurăm de viața noastră și a elevelor, cari nici nu mai vin la școală încă dinaintea vacanțelor, fiindcă părinții au aflat și temându-se nu le mai permit până ce nu vom putea da foc.

Însuși d. revizor școlar Lazăr Ionescu-Lion a vizitat școala, constatând lipsa noastră de căldură și a înaintat o adresă încă din anul trecut 15 decembrie cu No. 4599, către d. primar local, dar și aceasta a rămas tot literă moartă, căci școala se află în aceeași mizerie, încât nu se mai poate zice că aceasta este o umanitate, lăsând astfel să sufere elevele.

Așadar ne adresăm cu cel mai profund respect d-voastre spre a lua urgent orice măsuri veți crede de cuviință pentru a face să înceteze barbaria prezentă.

Binevoiți, d-le ministru, etc.

Directoare,

Aglae Poppesco

*

Ministerul Instr. Publice și Cultelor. 10.001 - 15 ianuarie

D-sale d-lui revizor școlar al distr. X...

urgentă.

Domnule revizor,

Doamna Aglae Poppesco, directoarea școalei de fete No. 1 din urbea Z..., ni se plânge că primăria locală nu dă școalei lemnele necesare pentru încălzitul claselor.

Anexându-vă raportul doamnei directoare, vă invităm a face imediat o anchetă la școală și a ne raporta de urgență.

Primiți, etc.

p. Ministru, indescifrabil
p. Director, asemenea
*