ne gândim la mimiambii lui Herondas: aceleași cadre, aproape aceleași proporții, și același material: acțiuni scurte și vii din viața mahalalei, cea bogată în certuri și scandaluri grabnice, ca și în naive împăcări la vechiul mimograf alexandrin, ca și la bucureșteanul nostru dramaturg. Mahalaua e dramatică; mahalagiii sunt copii ai naturii, iritați de vecinătatea unei lumi care trăiște în strălucire. Și o mahala meridională e, se-nțelege, îndoit dramatică. Suburbanii Bucureștiului au colaborat, natural și involuntar, cu geniul înnăscut al lui Caragiale.
Comicul dialectal este o formă populară a cărei vigoare, egală prin toate vremile, nu va putea slăbi decât odată cu anularea treptată a diversității graiurilor. Cine înclină a sublinia prea apăsat lipsa de originalitate a tehnicii lui Caragiale ar trebui să-și aducă aminte că, în Alecsandri, de exemplu, ridicolul lingvistic este paiațărește redus la stropșirea vorbirii străine la întâmplare, pe când fiece replică a lui Rostoganu zugrăvește toate elementele tipului, și că deosebirea e considerabilă. Nu de dragul cuvintelor am căutat anume să vă născocesc o povestire. Eu de hatârul povestirii caut într-adins cuvinte, spune Caragiale undeva. În cazul de care vorbim, preceptul își află aplicare textuală, și nu mai puțin ilustratoare pentru metoda artistului și pentru nivelul artei sale. Prin cascada de ardelenisme amuzante, cu neclintită siguranță psihologică alese, se întrupează un chip de dascăl, atât de vanitos cât de mărginit, aspru din firească mojicie, blând din prescripție pedagogică ori din servilism, plin de naivă ambiție pentru renumele școlarilor săi, și lichea cât vreți, din colecția de lichele a lui Caragiale, poate cea mai simpatic hazlie.
În prima serie a Moftului român (1893), bucățile pur narative sunt rare. În afară de Rostogan numai scena la judecătoria de ocol (Justiție din Momente). Notița critică și parodistică primează în anii aceia (Statistică; O invenție mare, Smărăndița), și încep Reminiscențele: Entuziasm și hotărâre (dezvoltat mai târziu sub titlul Jertfe patriotice) și Reformă, amintire despre Kogălniceanu, publicată în Vatra în 1894. Dar în același an în Vatra, Caragiale publică
