se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi cine este amicul.)
Amicul (ciocnește halba cu paharele amicilor și bea): Pardon... un moment. (Pleacă.)
G.: Cine e amicul? Îl cunoști?
N.: Nu.
G.: E cam trecut...
N.: Ce cam! e bine de tot.
Amicul (se-ntoarce la loc): Frate, e târziu? Câte să fie?
N.: Unu și zece.
A.: Acuma sunt în gară la Titu: mănâncă gogoși la madam Mari ca'va s'zică.
G.: Cine, nene?
A.: Mița, nu ți-am spus?... Băiete, o halbă.
N.: Frate, cine e Mița asta? fă-mă să-nțeleg.
A.: Cum? nu știi?
N.: Nu.
A.: Nevastă-mea, frate.
G.: Bine, nene, nu ți-e frică s-o lași singură noaptea pe drum?
A.: Păi nu ți-am spus că nu e singură?... e cu șeful...
N.: Bine-bine, înțelegem noi, dar... în sfârșit, tocmai d-aia... parcă ... de... o femeie singură...
A.: N-ai grije! Cupeu separat... Intri, închizi lumina, tragi perdeluțele și te-ncui pe dinăuntru: cupeu de servici, ca'va s'zică sepa'at! (Face cu ochiul.) Poți să dormi până dincolo de Filiași... Trenul 163... ăl mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163... (Cei doi amici râd.) Câte sunt acuma?
N.: Unu și jumătate trecute.
A.: A plecat din Titu... A trecut și de Mătăsaru. Mița acu trebuie să-i tragă la soamne...
G.: Da' șeful?
A.: Și șeful... Pardon... un moment. (Pleacă.)
N.: E dulce.
G.: Bărbat de zahăr.
N.: Stai, să vedem ce fel de persoană e Mița.
A. (se-ntoarce la loc): Singură, n-aș lăsa-o eu! știi! femeie tânără, nu face să umble singură... Sunt măgari cari n-au maneră și...
