Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor.
Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot.
Mușteriul: Salutare, neică.
Niță și Ghiță: Salutare.
M.: Îmi dați voie?
N.: ...Poftim.
M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică.
G.: ...Nu.
M.: Vorbeați ceva secret?
G.: ...Aș!
(Tăcere.)
M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă...
N.: Unu fără un sfert.
M.: Umbli regulat?
N.: După gară.
M.: ...Mița acu trebuie să fie... Cât ai zis că e?
G.: Unu fără un sfert.
M.: ...între Ghergani și Conțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (Bate tare-n masă.) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca'va s'zică?... Dă-mi o halbă...
(Niță și Ghiță
