Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/23

Această pagină nu a fost verificată

dealului de către răsărit... Pe lângă crucea din răspântie scârțâie roatele căruțelor ce pleacă din vreme să nu le ajungă zăduful pe drum... Sprânceana albă crește, și alte roate venind din deal la vale se aud apropiindu-se... o doină din frunze, cântec de drumeț fără griji... și vorbă... Dar cu ce stranie adâncire a impresiei de sat de la noi încunună întunecata înâmplare cuvintele minunate: cele trei clopote mici și sărace se pornesc deodată să țipe și să se vaite cu o jale nebunească!

Pe timpul compunerii celor două nuvele (1889-1892) Caragiale scrie cele trei amintiri despre Eminescu și câteva foiletoane critice (A zecea muză, Temă și variațiuni, Norocul culegătorului) și retipărește Amintiri din teatre. Aceste din urmă, cu schițele 25 de minute și Om cu noroc, continuă, singure în acel moment, seria portrelelor și povestirilor umoristice ale debutantului din Claponul. 25 de minute arată în plină maturitate pe autorul Momentelor, printre care bucata a și fost așezată mai târziu.

Provincialii la gară, primind pe măriile-lor în trecere, sunt primul motiv asupra căruia verva miraculoasă a lui Caragiale se înverșunează cu o lăcomie superb meșteșugită. Un comic enorm, așa cum îl iubea Caragiale, e acumulat aici; dar distribuirea lui e atât de sigur economisită, încât concentrarea excesivă ni se impune, fermecător, ca o viziune normală. Caricatural, dar exact verosimil: acesta-i semnul lui Caragiale. Din schița de care vorbim se vede, desăvârșit, cum dispunerea amănuntelor care specifică figurile, lumea și chiar materialitatea vieții lor întreține și aprofundează treptat impresia acelei realități care e fondul experienței noastre locale românești.

În anul următor publicării schițelor de care am vorbit începe prima serie a Moftului român (1893), aducând ca substanță nouă comicăria ardeleană și pedagogică a scenelor rostogănene. Ca în Justiție și în Art. 214, suntem și cu tablourile din Școala română cum e titlul general sub care apar dialogurile lui Rostogan în Moftul român în plin teatru. Art. 214 a fost tipărit întâi cu subtitlul: comedioară în trei scene. Neapărat