Judecat numai din punctul de vedere al înaintării dramatice, conflictul dintre procuror și preot ar putea părea de prisos; dar în această întâlnire se lămuresc, întregi, firea aprinsă a popii Niță, care în scurt se repede să ia pușca, și cumințenia răbdătoare și isteață a cumnatu-său Cuțiteiu. Cuțiteiu este prima figură neconvențională de țăran în literatura noastră. Așa schițat scurt cum este, primarul din Dobreni ne rămâne, de la prima citire, o amintire întreagă, pentru totdeauna vie și familiară. Trei pagini și jumătate de format obișnuit ne lasă Caragiale să auzim stând de vorbă pe Cuțiteiu cu popa Niță, și atât ajunge ca să-l pomenim pe primarul ca pe cele ăunul dintreî mai ilustre chipuri din romanele și dramele lumii întregi.
S-ar putea zice că fatalitatea e acumulată cu exces în povestirea aceasta. În casa prefectului, preotul încremenește în fața unui portret e tocmai dragostea lui de acum câțiva ani, iar soția prefectului e fiica iubitei de mult pierdute: preotul ne apare doborât de lovituri prea multe și prea grele, care colaborează pare că într-o prea evidentă sistemă. În Făclia de Paște bogăția motivelor e concentrată cu economie bine socotită, în vederea efectului principal: ridicarea fricii până la o smintire care se rezolvă într-o luciditate grozavă; dincoace, întâlnirea cu portretul iubitei și hidosul acces de isterie al fiicei acesteia exasperează inutil suferințele preotului: greutatea motivelor e hotărâtă în altă parte. Cumințenia de prisos a lui Cuțiteiu, încercarea neizbutită pe lângă prefect lasă loc celor două ființe necumpănite, preotului și fiicei sale, să se lupte cum vor ști. Catastrofa e, de acum încolo, sigură: Mitu, băiatul bun și slab, va fi atras într-însa și zdrobit, numai de puterea femeii. Peripețiile din urmă rugămințile deznădăjduite ale tatălui către fiu-său, turbarea femeii care se vede părăsită și frenezia revederii, goana preotului după îndrăgostiți și împușarea se urmează cu o precipitare savantă proprie viziunii dramatice. În jurul zbuciumului acestuia de moarte, liniile statornice ale lumii de toate zilele: o sprânceană alburie se ivește pe coama
