Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/217

Această pagină nu a fost verificată

Se afla... Măsline, costițe de râmător afumate, pastramă și telemea... Pe când gazda căuta în prăvălie, cu ușa de la mijloc deschisă, auzi pe musafiri vorbind așa de încet că nu putu înțelege un cuvânt. Dar întorcându-se cu mezelicul, văzu că fusese o părere. Amândoi musafirii erau la locurile de mai nainte, ba cel culcat începuse să sforăie.

-Lasă-l să se odihnească: e foarte trudit! zise cel din picioare, și așezându-se singur la masă, începu să guste cu mare poftă.

Mâncând, firește, începu vorba.

-Strașnic viscol, domnule!
-Da' de unde sunteți d-v.?
-De departe...
-Și încotro vă duceți?
-Nu știu... Să mă crezi că nu știu. M-a luat prietenul cu el așa, tovarăș de drum, și uite ce sfântă de vreme ne-a apucat.
-Ciudată vorba dumitale! zise hangiul, ridicând sprâncenile ; să umble omul așa pe drumuri fără să știe unde merge...
-Ei de! răspunse simplu musafirul ; vezi?

Și-și urmă gustarea liniștit. După ce se gândi nițel, gazda:

-Dumneavoastră sunteți... negustori?
-Nu.
-Foncționari...
-Știi, nici tocma funcționari ; dar... cam așa.
-Am înțeles: vorba vine, umblați la inspecții.
-Ba nu!

După o pauză, în timp ce musafirul bău unul după altul două pahare de vin:

-Bravo! bun vin ai, domnule Stavrache.
-De unde știi că mă cheamă Stavrache?
-Mi-a spus prietenul.
-Da'... dumnealui... de unde știe?
-Știu eu? Mi-a spus pe drum, că mi-era frică să înnoptăm pe așa vreme ; zice: n-ai grije ; mânem aici aproape, la han la neica Stavrache.
-Pesemne