În adevăr, după ce se dezmorțește bine d-l Stavrache la gura sobei, iacăte, pe-nseratele că bate cineva la ușă.
- -Cine-i acolo? întreabă hangiul.
- -Eu, domn' Stavrache, răspunde un glas slab de copilă... Deschide...
Hangiul trage veriga. Vântul de afară duhnește pe ușă aruncând înăuntru o fetiță foarte rebegită. Copila d-abia poate vorbi ; fălcile îi sunt înțepenite de frig, deși, pe potrivă de copil sărac, e destul de bine îmbrăcată: are peste cămășuță minteanul lui tată-său ; pe picioarele goale niște cizmulițe vechi ale mă-sii, și pe cap un testemel.
- -Ce vrei?
- -M-a trimes maica, să-i dai de un ban gaz, și taica de doi bani țuică.
Și fata scoate de sub mintean cu băgare de seamă două clondire.
- -Da'... zice să nu mai pui gaz în a de țuică și țuică-n a de gaz, ca alaltăieri, că iar mă bate... Și... să măsori bine...
- -Da' bani ai adus?
- -Ba!... zice că să scrii.
- -Iar să scriu?
Și d-l Stavrache, urmat de fetiță, trece-n prăvălie bolborosind:
- -Scrie-v-ar popa să vă scrie, de pârliți!
În prăvălie d-abia se mai vede. Fetița, apropiindu-se de d-l Stavrache, care-i toarnă țuică, rămâne cu ochii pe un covrig stingher, uitat pe tarabă. Hangiul s-apleacă subt tarabă să ridice tinicheaua cu gaz ; în clipa aceea, fetița întinde mâna, ia covrigul și să să-l vâre iute sub mintean ; dar d-l Stavrache se ridică. O fi tras cu coada ochiului, ori știa că fusese un covrig pe tarabă și acu pierise? că, fără vorbă, lip! o palmă peste obrazul înghețat.
- -Lasă covrigul jos, hoațo!... De mici vă-nvățați la furat, fire-ați ai dracului!
Fata a lăsat covrigul și a pus mâna la obrazul încălzit. Apoi a luat cuminte sticlele, le-a ascuns sub mintean și a pornit afundându-se în negura nopții viscoloase.
