Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/170

Această pagină nu a fost verificată

L-au luat de picioare, l-au învârtit, l-au scuturat, l-au frecat, până i-a venit iar sufletul la loc.

— Măă! zice popa; mulți copii am botezat de când sunt preot... să vă trăiască! dar așa copil sucit n-am mai văzut!


Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai când se făcuse copil de-nvățătură... De una, mai bine pentru ei: mare bucurie n-aveau să capete dupa urmările lui.

Bunică-sa despre tată l-a luat pe copil la oraș și l-a dat la școală. A-nvățat Cănuță cât a-nvățat, până a ajuns cu chiu cu vai în clasa a patra. Într-o zi, dascălul, un om foarte serios, a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul și pe urmă:

— Cănuță!

— Prezent!

— Câți domni a avut țara românească?

— Mulți, domnule.

— Mulți, mulți! da câți? neghiobule!

— ...Câți, domnule?

— Dar tu mă-ntrebi pe mine? or eu pe tine, prostule?

— Să-i numărăm, domnule...

— Dar pân-acu ce-ai făcut, neghiobule?

— Am învățat la ar'metică, domnule.

— Mergi la loc, nătărăule! Altădată să-i numeri.

S-a dus Cănuță la loc și s-a apucat să numere și iar să numere.

A doua zi a venit dascălul și mai supărat:

— Cănuță!

— Aici.

— Câte feluri de numere complexe avem?

— Multe, domnule.

— Câte, dobitocule?

— Câte, domnule?

— Răspunde tu, boule!

— Să le numărăm, domnule!

— Acu să le numeri? până acum ce-ai numărat, măgarule?