L-au luat de picioare, l-au învârtit, l-au scuturat, l-au frecat, până i-a venit iar sufletul la loc.
— Măă! zice popa; mulți copii am botezat de când sunt preot... să vă trăiască! dar așa copil sucit n-am mai văzut!
Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai când se făcuse copil de-nvățătură... De una, mai bine pentru ei: mare bucurie n-aveau să capete dupa urmările lui.
Bunică-sa despre tată l-a luat pe copil la oraș și l-a dat la școală. A-nvățat Cănuță cât a-nvățat, până a ajuns cu chiu cu vai în clasa a patra. Într-o zi, dascălul, un om foarte serios, a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul și pe urmă:
— Cănuță!
— Prezent!
— Câți domni a avut țara românească?
— Mulți, domnule.
— Mulți, mulți! da câți? neghiobule!
— ...Câți, domnule?
— Dar tu mă-ntrebi pe mine? or eu pe tine, prostule?
— Să-i numărăm, domnule...
— Dar pân-acu ce-ai făcut, neghiobule?
— Am învățat la ar'metică, domnule.
— Mergi la loc, nătărăule! Altădată să-i numeri.
S-a dus Cănuță la loc și s-a apucat să numere și iar să numere.
A doua zi a venit dascălul și mai supărat:
— Cănuță!
— Aici.
— Câte feluri de numere complexe avem?
— Multe, domnule.
— Câte, dobitocule?
— Câte, domnule?
— Răspunde tu, boule!
— Să le numărăm, domnule!
— Acu să le numeri? până acum ce-ai numărat, măgarule?