— Daca iei premiul întâi cu cunună, te duc la expoziție; dacă nu, mergem la țară.
Și când d. Mandache zice ceva scurt, apoi e lucru zis.
Toată urbea așteaptă cu încordată nerăbdare să vină rezultatul examenului anual și împărțirea premielor.
Cetățenii de marcă încep să facă prinsori: reacționarii pariază pentru Ioniță, progresiștii pentru Artur.
La cafeneaua centrală, sunt în prinsoare peste treizeci de dulceți și cam tot atâtea cafele, plăcinte, brânzoaice și mișmașuri.
Numai d-ta, iubite cetitor, numai d-ta, care încă n-ai fost mamă, nu vei putea înțelege emoția și neastâmpărul din ce m ce crescânde ale mamei lui Artur, grațioasa madam Aglae Ionescu.
Madam Ionescu stă, umblă, mănâncă, doarme, face orișice, fără să poată părăsi un moment gândul că și-n anul acesta fracțiunea lui Artur are să fie covârșită de a lui Ioniță; căci, se-nțelege, nu poate fi vorba decât de o mică diferență de fracție a fracției, amândoi concurenții fiind eminenți.
Chinuită de gândul ei, mama lui Artur, întâlnind în stradă pe d. Tiberiu Bumbeș, institutorul, care o salută până la pământ, se hotărăște să-și calce pe inimă, oprește caleașca și strigă:
— Pardon, domnule Bumbeș! un cuvânt...
— Cu tot respectul! zice foarte unsuros tânărul Tiberiu și se apropie cu capul gol de scara trăsurii.
— Aș dori să vă vorbesc ceva... Puteți, dacă nu vă aduce prea mult deranj, să poftiți chiar astăzi pe la mine...
— Doamna mea... zice d. Tiberiu încântat.
— ...Pe la ceasurile unu și jumătate după amiaz'...
— Cu plăcere, doamna mea... cu mare plăcere... . .
— Atunci, la unu și jumătate negreșit... Să vă aștept?... Veniți?...
— Nesmintit, doamna mea!...
O salutare grațioasă!... Trăsura pornește... D. Tiberiu se acopere și merge la bărbier, să-și potrivească ciocul, mustățile și părul, pe care-l piaptănă drept în sus.
