(Merge la ușă, o deschide de perete; apoi se-ntoarce, ia rigla ca o sabie, așează pe copii în linie de companie, si pornește urmat de micii legionari, comandând:)
Peptu-naintre! capu-ndărăpt! forverț! marș! Links! rechts! links! rechts!
(Iese pe ușe. Copiii urmează foarte mândri pe comandantul lor. Ajung în curte.)
Profesorul se oprește și comandă: — Halt!
Școlarii se opresc în repaos pe loc.
Profesorul asudat, se șterge cu basmaua. — No!... văz't-ați că nu e v-un lucru mare, daca aveți o țâr de atențiune și de aplicățiune?... Gândiți-vă numa la reușita aceea măreață – când onoratele matroane romane ale soțietății (cu mândrie prospectivă crescândă) vor arunca cununi de flori asupra voastă, și feld-mareșalii și gheneralii, și onoratul ministeriu, și toți șpectații inșpectori, și rejele și rejina, și cronprinții, cari sunt, m'rog, mai mari ca un erțherțoc , vă vor da înaltă aprobățiune, și mie, profesorelui vost', pântru împlinirea dătorinții după metoada mea, o distințiune, m'rog, o decorățiune până să mă pună în penziune, cum i-or dat și Costescului, m'rog! – gândiți-vă numa la reușita aceea măreață, care, neam de neamul vost', niște râtani! nu s-au învrednicit, mă rog!
Ionescu: — Da!... da' noi n-avem ca băieții lu' d. Costescu, muzică.
Profesorul: — Muzica nu-i de lipsă!... Destulu-ți-i un trombetaș și un dobaș la o mică lejiune romană!
Otopeanu: — Eu bat toba, domnule!
Profesorul (obosit): — S-o bați pe pielea tată-tau, măgariule! No!... destulu-i pântru astăzi. Mereți acas' cu mândrie la mamele voastre, și mâne cu toții iar la ecserțir!
Copiii vor să iasă în neregulă. Profesorul zbiară: halt! Ei se pun în rând și ies pe poarta școalei, militărește, pe când profesorul le comandă cadența pasului: links! rechts!
