Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/146

Această pagină nu a fost verificată

Școlarul Georgescu: — Numa' după ei ne-am ținut toată ziua, domnule; d-aia n-am venit ieri la școală.

Profesorul: — N-ați vin't ieri la școală, ha?...

Școlarul Otopeanu: — Nu, domnule, că te-am văzut și pe dumneata că umblai după ei, și...

Profesorul: — No!... văz't-ați numa?...

Școlarul Ionescu: — Dumitale ți-era cald, domnule...

Profesorul: — Ha!

Școlarul Otopeanu: — Te ștergeai mereu cu basmaua...

Profesorul (impacientat): — Tu închide-ți râtul!... No!... văz't-ați numa ieri ș-alantăieri la paradie cum au fost cununate cu lauri și înaltă aprobățiune disțiplina aceea și aplicățiunea aceea, m'rog, pe carea au arătat-o școlerii aceia?

Otopeanu: — Păi?

Profesorul: — No!... văz't-ați numa ce iaște lucrul acela, m'rog, carele se cheamă reșpectul dătorinții (cu elevațiune) carele este fundământul acelui lucru, m'rog, carele se cheamă adevăratul romăgnism?... Că-z eu ce vă spun în toate zilele, măgarilor! și vă muștruluiesc (foarte sentimental) cu aceea dragoste, cu acel devotământ ca un adevărat părinte pântru copiii lui, m'rog! ca să scot și din voi, oameni... și voi (foarte mâhnit) n-ascultați!

Școlarul Otopeanu (afectat de mâhnirea profesorului): — Ba, ascultăm, domnule!

Profesorul (schimbând tonul, foarte aspru): — Ba n-ascultați, râtanilor! că dacă ați fi ascultat, în atâta vreme de patru ani, de când fac cu voi rotățiune, mi-ar fi sucțes și mie să vă scot o dată la un defilir în paradie; să capăt și eu aceea înaltă aprobățiune, carea este ca o recompenză, m'rog.

Școlarul Anibal Ionescu (făcând zgomot în bancă, cu tonul înfundat cătră camaradul său Otopeanu): — Astâmpăr'te, dom'le!

Profesorul (tunător): — Ce-i acolo, animale? (Ia rigla de la tablă și o joacă-n aer.)

Ionescu: — Domnule! Otopeanu nu mă lasă-n pace.

Profesorul: — Otopene! socotești că nu ți-s urechile destul de lunji?

Otopeanu: — Nu... domnule! nu i-am făcut nimica... el nu mă lasă pe mine.