Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian” de la Severin, cari au fost aceea ce se numește le clou (cuiul) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta.
Prin multe emoțiuni a trecut ziua eminentul pedagog, și ceea ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă noaptea. Acel cui al sărbătorilor regale i-a rămas la inimă.
După două zile de emoțiuni adânci și de gânduri înalte, după două nopți de insomnie, d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineața, în clasă foarte posomorât.
Se vede bine, după fizionomia și după mișcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat.
De ce, oare?
Vom vedea îndată ce-l vom asculta.
Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural.
Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la școlari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn.
Să-l ascultăm cu atenția cuvenită.
Profesorul: — No!... care dintă voi au fost ieri ș-alantăieri la paradie?
Școlarul Ionescu: — Am fost toți, domnule...
Profesorul: — Toți?... bine! Văz't-ați numa la paradie pe colejii voști din ghimnazium „Traian” de la Turnul Zeverin, cari au vin't ...
