Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/143

Această pagină nu a fost verificată

De aceea, iaște iarnă și vară, dupe cum arată la termometrul lui Țelzius, reșpective țentigrad, iar acei cari știu carte, iar nu ca poporul de rând, numesc căldura plus și frigul minus. Prin urmare, e proboluit cu metoaghele moghearne cum că comeata este totdeauna în minus: despre o inflămățiune dară nu poate fi vorba.

No! acum conzistenția. (Și mai volubil:)

Conzistenția comeatii conzistă din materia cea mai faină din toate puncturile de vedere a senzurilor noastre; mutachis mutanghis, mai faină decât o beșică de săpun, mă rog!

Materia în jenăre e doar ceva, mă rog, carele nu există, ci e mai apoi numa o însușire a lucrului în sine carele iaște o enerjie, carea nu se știe și pe carea semper ignorabimus! ... Aceea apoi nu-i ghe nasul vost', niște mucoși! că e prea înalt; aceea o veți ștudui când veți îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu. De nasul vost' este doar aceea care vă spun eu, cum că destulu-ți-i vorba măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân-la Budopeșta, prin condensățiune, o poate vârî într-un... într-un... fingherhut... pălăria ghejetului... ghejătar... vulgo năpărstoc.

No, acuma, concluziunea.

Mereți acasă și spuneti tată-tău și mumi-ti, reșpective părinților voștri ignoranți, să nu mai fie neghiobi să aibă frica ghe fignis munghi, că cine crede în superstițiuni devine ridiculos față cu știința și merită ghesprețăluit.

(Școlarii râd, Ionescu mai tare ca toți.)

Profesorul (dând din cap cu dispreț către Ionescu): Las' pe alții să râdă; nu râghe tu, urecheatule, că eu che urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale și comeache ziua miaza mare! înțălesu-m-ai?

(Copiii devin din ce în ce mai impacienți și mai zgomotoși.)

Profesorul: De aceea trubuie că să avem pântru știință cel mai 'nalt reșpect, dar totdeodată cu ceea mai profundă moderățiune, mă rog. Că-z știința nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca pe o zeiță ce stă în ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe un dobitoc ghe muls!

(Copiii devin și mai impacienți și mai zgomotoși.)