Două mahalagioaice asistă la examenul copiilor lor.
Profesorul, pedagogul nostru absolut, ascultă pe copiii mahalagioaicelor.E foarte aspru și fără chef.Mamele stau înțepate pe scaune, unde s-au așezat fără să fie poftite.
Profesorul (către elevul Popescu, care n-a răspuns la trei întrebări): No, prostule, dacă nu știi pe estea, care-s ghe tot simple și jenărale, apoi spune-ne rațiunea pântru care românii au kins să urmeză o polikikă jermână pe timpul lui Mihaele Bravul?
Popescu: ...?
Profesorul: No, spune odată!
Popescu: ...?
Profesorul (energic): Meri la loc, boule! (Către mama. lui Popescu care este foarte mâhnită): Că-z prost l-ai făcut, cucoană! Apoi ăstuia doară numai paie să-i dai să mânce. (Mama lui Popescu plânge), Că-z geaba te mai bocești acuma, nu-l mai dreji. Are să mai steie încă șapke ani repekinke... Ionescule! (Mama lui Ionescu tușește foarte mișcată.) Cumu-i pământul, mă?
Ionescu: Mare dom'le!
Profesorul: Pe dracu' mare! L-a măsurat mâni-ta să vadă mare-i? Pe lângă alke astre, bunăoară Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pământul nostru doară-i o scârbă! Nici cât să chiorăști un șoarece... Nu-i vorbă ghe mare, mă prostovane! E vorba cumu-i?
Ionescu: Se-nvârtește, dom'le.
Profesorul (răstindu-se puternic, mama lui Ionescu se sperie): No, apoi? Dacă se învârke, cumu-i? În trei colțuri, animale?
Ionescu: Nu, dom'le!
Profesorul: No, dar?
Ionescu: Rotund.
Profesorul: Vezi, așa, loază!
(Se face un zgomot la ușă. O doamnă din înalta societate – doamna Ftiriadi – intră împreună cu un mops gras, care vine să se gudure pe lângă pedagog.)
