Leanca: Eu, domn' judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn' Marinescu Bragadiru din piață, încă chiar domn' Tomița zicea să-l iau în birje...
Jud.: Pe cine să iei în birje?
Leanca: Clondirul... că zicea...
Jud.: Cine zicea?
Leanca: Domn' Toma... se sparge...
Jud.: Cine se sparge?
Leanca: Clondirul, domn' judecător!
Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bârâi?... Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit?
Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn' judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ți și dregu-ți, și mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească... (Cu obidă.) Că eu sunt o fomeie sârmană, și e păcat! vine dumnealui gol pușcă și bea până se face tun, și pe urmă, dacă am vrut să chem vardistul, dumnealui zice că mă sulemenește cu chinoroz și vrea s-o tulească, ș-a căzut peste tarabă și s-a făcut praf.
Jud.: Ce s-a făcut praf ?
Leanca: Clondirul cu mastică; și pe urmă vrea să fugă.
Jud.: Cine?
Leanca: Dumnealui.
Jud.: Ei, ce pretinzi?
Leanca: Onoarea mea și trei chile de mastică prima...
Jud.: Bine; șezi și taci.
Leanca: Care vine dumnealui...
Jud.: Taci!
Leanca: Tac, da...
Jud.: Taci odată!
Leanca: Am tăcut.
Jud.: Iancu Zugravu! Ce ai d-ta să răspunzi la pretențiile reclamantei?
Prevenitul (e afumat și pronunță foarte îngălat): Eu, domnule judecător, dumneaei zice, pardon, iar ai venit, mă porcule? că dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de mușterii. Eu zic... daca domn' Mitică...