Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/112

Această pagină nu a fost verificată

Dar nu era o petrecere ordinară: se rupea turta Nicuții – copila unică împlinea cinci ani.

Câte și ce daruri – o avere!... între altele o fotografie recentă, – încadrată în patru vergele de aur masiv, prinse la încheieturi cu ținte de diamant ca boabele de năut, – nașul ținând în brațe cu dragoste pe mica fină, care-i râde cu nevinovăție.

Nașul a făcut o frumoasă surpriză oaspeților: a adus din București muzica roșiorilor.

Ospățul a fost strălucit și balul pe iarbă verde foarte animat și vesel.

A doua zi, luni, având fiecare dintre invitați afaceri de dimineață, am trebuit toți să luăm trenul care trecea la unu noaptea.

O noapte de septemvrie limpede ca sticla curată... vreme dulce și lună plină... zece trăsuri mergând la pas și banda roșiorilor cântând un marș triumfal în frunte – de neuitat.

Familia Guvidi cu nașul ne-a condus la gară.

Ne-am suit în vagon cu toții, după ce am mulțumit gazdelor și îndeosebi doamnei, care făcuse onorurile cu grația ei obișnuită, etc.

N... care n-avea ca noi treabă, a rămas pentru o noapte la Moara-de-Piatră. Guvidi, așteptat a doua zi negreșit în orașul P... unde-l chemau niște afaceri urgente, a rămas în gară să apuce trenul ce venea din București și cu care noi ne încrucișam la întâia stație.

Se înțelege că în tren am vorbit toată vremea numai despre petrecerea minunată de cu ziuă, și am fost unanimi în a ferici, cu mai multă sau mai puțină invidie, pe amicul Manolache de cât noroc a avut și are.

Doamna Z... una dintre invitate, o văduvă respectabilă, care știe toate câte se petrec în societatea noastră și chiar mai multe, ne-a afirmat pe drum – „contând, se-nțelege, pe discreția noastră” – că N..., cum e cam bolnăvicios, și-a făcut testamentul și lasă aproape toată averea sa copilei lui Manolache, pe care o iubește la nebunie.

Și toți, firește, am trebuit să zicem iarăși:

„Mare noroc pe Guvidi!”