— Moș Gheorghe, nu mai ai putere. Să trimet oamenii să-ți are.
— Ferească Dumnezeu, cuconiță! Să-ți ajute Cel-de-sus, da’ să-mi dai numai boii și plugul.
In casa lui Moș Gheorghe intrà numai preotul la zile mari, vre-o nuntă când erà nevoe de-o casă mai încăpătoare, și Olguța oricând vroia. Nepoftită însă, Olguța nu venea: asta nu înseamnă că nu venea des.
Moș Gheorghe n’aveà câne — „La ce? Eu șăd la boeri; cine să vadă de el?” — dar în vârful casei erà un cuib de cocostârc cu toaca de asfințit a pliscului în el.
— Fiindcă are inimă bună moșul, — își tălmăceau sătenii prieteșugul cocostârcului cu o casă mai mult nelocuită.
De aceia pesemne, în gospodăria fără câne a veteranului dela șaptezeci și șapte, făcătorii de rele nu intrau.
***
— Mamă dragă, ce sărbătoare-i azi?
— Azi?... Nu-i nici o sărbătoare! Ce ți-a venit, Olguța?
— Eu credeam că-i sărbătoare, mamă dragă!
— Mamă dragă — Mamă dragă! Grozav mă mai iubești! Spune mai bine ce vrei dela mine?
- Eu??? Nimic!... Ași vrea numai să văd cum îi șade Monicăi cu rochia albastră...
Doamna Deleanu iscodi in zădar ochii Olguței. Ochii nu destăinuiau mai mult decât vorbele, — adică mai lămurit, fiindcă ochii Olgutei...
