94 IONEL TEODOREANU
„...In cimitir, se ridică din mormânt strigoiul. E galbăn la față, ochii negri ard; dinții și unghiile cresc, cresc,,, și strigoiul vine fără să-l auzi, prin lumina lunii... In cimitir, în cimitir... Și nici nu-l auzi când vine..."
Deschise ochii: spaima lunii umplea odaia... Se zmulse de pe pernă și repede întoarse capul: nu eră nimeni la spate, dar poate plecase și venise la loc...
„...Strigoii caută sânge de om tânăr...
„...De fată tânără!" — țipă alt gând de-allui Dănuț.
Iși făcu semnul crucii... Se culcase fără să spue rugăciunea. Se făcu palid în paloarea lunii.
Olguța lăsă lingura în gavanos, gavanosul îl vârî in sobă. Monica se vârî în pat. Hotărită. Olguța porni spre ușa dintre odaia lor și a lui Dănuț, de unde răsunau bocăniturile.
— Cine-i acolo?
— Eu.
— Cine, eu?
— Eu, fratele tău.
— Nu cred!
— Dacă-ți spun!
— Și ce vrei?
— Să-ți spun ceva.
— Spune.
- Deschide ușa.
— Pentru ce?
— Ca să-ți spun.
