poate!... Numai poeziile se pot învăță pederost!... Tata e foarte deștept... de asta poate vorbi un ceas!... Și Olguța e foarte deșteaptă... Dănuț se teme de Olguța... El e premiant întăiu, dar Olguța e foarte deșteaptă... Cu ea nu se poate pune... Oare Dănuț îi prost?... Așă crede Olguța, da’ nu-i adevărat!... Cum poate să fie Dănuț prost, când Dănuț vede cum e Olguța și cum e el singur!... El nu poate vorbi ca Olguța... Atunci?... Asta-i altceva! Dănuț știe că nu-i prost fiindcă el are turbinca lui Ivan... Olguța nu știe că Dănuț e deștept... chiar foarte deștept!... Dac’ar ascultă Olguța ce gândește Dănuț!... Ce păcat!... Cu Olguța poate vorbi numai.
Dănuț se privi deodată în oglindă... El vorbeă sau altcineva?... Iși pipăi manile, una pe cealaltă... Făcu mișcări cu degetele, cu brațul...
...Vrasăzică el, Dănuț, eră stăpânul lui: tot Dănuț. El poruncea și el ascultă... așă cum trebuia să asculte Dănuț pe mama și pe tata... El putea face cu el orice!... Spunea mânii: „Intinde-te", și mâna se întindea... Dacă i-ar fi spus: „Zgârie-l pe Dănuț", l-ar fi zgâriat?... Nu... De ce nu mai ascsulta?... Fiindcă n’aveă cum s’o silească... Ba avea! Cu cealaltă mână... Nici așă! Nici una n'ar fi vrut să-l zgârie... De ce?... Fiindcă nu le putea pedepsi... Ba da! Putea să le muște!... Dar nici dinții nu vroiau să-l muște pe Dănuț!... Așă-i! Mânile care nu vor să-l zgârie sunt mânile lui!... Oare și degetele gândesc?...
— Ce-i asta, Dănuț? In loc să dormi te uiți în oglindă? Ia mă rog!
