— Oare nu-s eu?
Dănuț clipi amețit.
…El e copilul tatei… și-al mamei! Ciudat!… Să fii unul singur și să fii copilul a doi oameni!… Unu plus unu face doi… Asta-i sigur! A învățat la aritmetică… Atunci de ce Dănuț e copilul și al tatei și al mamei?…
Și cum se fac copiii?…
— Oare eu am să fac copii?
Dănuț se privi cu spaimă în oglindă.
— Eu îs băiat! — se liniști el, cași cum s’ar fi amăgit pe sine ca pe altcineva mai mic decât el și mai neștiutor…
„Olguța are să aibă copii”, o pedepsi Dănuț.
…Olguța!… Olguța e sora lui!… De ce?… Fiindcă și ea e a tatei și a mamei… Nu se poate!… Olguța e a mamei și Dănuț al tatei… Mama e femee… Cum poate să facă o femee un băiat!… Atunci tata l-a făcut pe Dănuț?… Bine, da’ motanii nu fac pui; numai pisicile fac!… Asta-i altceva!… Nu spune mama că Dănuț e băiatul ei? Oare mama spune minciuni?… De ce e mama femee?… Are păr lung?… Tata are musteți!… Mama are rochie!… Și tata ai- putea’ să-și pue rochie!
Inchipuindu-și-l în rochie, Dănuț zâmbi.
…Tata e avocat… și mama e femee… Oare și Dănuț va fi avocat? …Nu-i vine să creadă!…
Cum poate oare să vorbească tata un ceas în șir, fără să cetească?… Oare învață pe derost? Nu se