Tu nu te’nchini, Olguța? ― o întreba, ferindu-se, Monica.
― După ce ne batem cu perne!
― Nu. Eu mă ’nchin.
― Hai și eu atunci!
Ingenunchînd pe pat, Monica se rugă în gând cu ochii închiși. „Tatăl nostru cel din ceruri”… Olguța, cu glas tare, în picioare…. Se opri ca să îndrepte icoana strâmbată de inaugurarea bătăii cu perne.
― Monica, tu ai vrea să fii Maica Domnului?
― …in numele tatălui, al fiului și-al Sfântului Duh, Amin… Ce-ai spus, Olguța? ― o întrebă Monica desprinzându-și fața din cerul bunicei.
― Hai să ne batem cu perne!… Num… tată… fiu… duh… amin.
Dănuț știa de ce dormea Ali pe covor în odaia lui, în loc să doarmă afară, în pridvor. Dar nimeni nu trebuià să știe nici ce știa Dănuț, nici că Ali sforăià în odaia lui, încolăcit pe covor ca un continent de purici. La drept vorbind nici lui Dănuț nu-i prea veneà ’ndămână să știe ce știà, fiindcă știind, frica de noapte și singurătate, nenumită, ― il priveà gata să vie, ca cineva strigat pe nume.
― Hai să mă dezbrac, se îmbărbătă Dănuț, sculându-se zgomotos de pe pat.
Incepù să-și scoată hainele, cu mișcările factice ale actorilor când reproduc pe scenă gesturile mici de toate zilele. Din odaia Olguței răsunară moi bufnituri de perne și râsete de doua glasuri.
