Patapum închise ochii și căzu narcotizat.
— Hai, Monica!… Și Patapum știe franțuzește! — vorbi tare Olguța, trecând cu Monica de mână pe lângă Dănuț.
Dănuț, tot pe scară între căni, își strânse dinții, și tăcu patriotic în noaptea românească.
— La ce te gândești, Alice?
— …La nimic… îmbătrânim… Copiii cresc mari…
— Da…
― Ca mâne-poimâne, casa rămâne goală… noi mai bătrâni…
— Ce putem face?
— Nimic! Să-i creștem pe ei, și să ne privim tot mai rar in oglindă…
— Oglinzile de-acum înainte sânt numai pentru ei, cași noi.
Tăcură…
— Olguța și Monica, puneți-vă paltoanele. Și tu, Dănuț!
― Puneți-l și tu Alice, să nu răcești.
Se pornise parcă o mișcare undeva pe cer sau pe pământ. Nici vânt și nici murmur de frunze nu erà.
O clipă broaștele-amuțiră. Și din tăcerea lor de inimi zbuciumate care s’au oprit delaolaltă, buhaiul de baltă se tângui așà de simplu și de trist! Și broaștele ’ncepură iar, dar altfel, căci de pe zări desprinsă, se apropià încet, cu amfora
