Domnul Deleanu își șterse cu șervetul un zâmbet înstelat de supă.
Incepură să se adune oaspeții nepoftiți ai meselor de-afară. Veni, mai intăiu, Ali: pointerul lăptos, roșcat și jovial. Se așeză lângă doamna Deleanu, privind-o cu deferență hemesiiă. Erà plin de ticuri, sau de purici. Clipea; nările-i tremurau, mereu mobile; strănutà; își suceà gâtul ca cei care poartă gulere strangulatoare; își culcà tâmplele când pe-o parte, când pe alta; hăpăià muște și le înghițea cașicum ar fi avut amigdalită; își frecà dinapoiul pe jos, botul i se sfădeà cu coada; coada cu podelele; podelele cu picioarele…
— Marș, Ali.
Se dădù lângă Dănuț, tot scuturându-se, tot gudurându-se, plin de vorbe dulci, dar vorbind prea tare: Uu-iuuu, hau-hau!
Din farfuriile schimbate, se înălțà mirosul fripturii… Chemați de el, dulăii din ogradă — cu ochi de haiduc și sfieli de căprioară — răsăriră întunecați pe scări… și nu îndrăzniră… Subt garda picioarelor mesenilor, pisicile se strânseră mai tare, mute, c’un fior de frig de-alungul spinării.
— Patapum, stâng; Patapum, drept; Patapum, stâng; Patapum drept! — comandă Olguța — in picioare pe scaun — nemai ținând samă de nimic.
C'o ureche neagră pe ochi și una răsfrântă pe ceafă, castanie; cu bot crocodilian; pieptos; cu picioarele strâmbe; cu mers legănat și chilos de atlet în frac, — bassetul Patapum, ghidușul ghi-
