Olguța privi adânc pe domnul Deleanu.
— Mata, mamă dragă.
— La masă copii, că se răcește supa! — izbucni gălăgios domnul Deleanu de teama unui nou proces.
— Spune drept, Olguța. Iți pare rău de ce-ai făcut? - o întrebă doamna Deleanu cu polonicul de supă in mână.
— Imi pare rău… după zmeu, oftă Olguța.
In jurul lămpii cu glob roz, începură să rotească fluturii ca niște delicate vehicule, la ultimul rond al unei șosele…
Fața de pansea albă cu trup gigantic a Pachiței, visà, ascultând muzica lingurilor de supă. Mânile ei încrucișate, odihneau orizontal pe pântece.
— Dănuț, nu sorbi supa.
Iar!
— Dănuț de ce nu te ’nveți să mănânci frumos!… Monica, arată-i te rog, cum se mănâncă supa.
Cu rumen în obraji, ca o logodnică sărutată în fața părinților, Monica aplecă vârful lingurii spre buze, insinuând supa, lin, fără murmur.
— Acum fă și tu la fel.
— Miauuu…
Modulația de foame a pisicilor se mlădiè veridică în noaptea de vară.
— Câțț! — se stropși doamna Deleanu spre întunericul de subt masă, dând cu piciorul.
O pisică nevinovată suferi în locul Olguței.
