— Asta nu!
— Atunci pune sugătoarea!
— Țț!
— Fă și tu ceva! Hai, Olguța, lasă-mă să ’ncep.
— Știi ce?
— …?
— Scriu și eu cu tine!
— Nu vreau.
— Da’ vreau eu!
— De ce, Olguța?
— Fiindcă n’am ce face!… Tu scrii „Olguța n’are dreptate" de două sute de ori, și eu scriu că am dreptate.
— Hai să ’ncepem.
— Monica, n’am condei! se tângui Olguța, lăsând-o pe Monica să-i ia condeiul.
— Vezi, Olguța! Lasă-mă pe mine!
— Fă cum vrei! — oftă Olguța. Eu te-aștept! începu să cutreere odaia in lung și-n lat, din ce în ce mai repede. Poposi lângă sobă, deschise portița, acordă o scurtă audiență gavanoaselor, închise portița la loc.
— Ascultă, Monica, tu pui numere la ’nceput?
— Nu pun.
— Atunci cum știi cât ai scris?
— Țin minte
— Aha!
— Vrei să pun?
— Nu… să-mi spui când îi ajunge la douăzeci.
— De ce?
