Privi cu mândrie sinteza bine caligrafiată și corect scrisă, a celor o sută de afirmații. Subt ele trase o linie, scăzu și scrise:
„Olguța n’are dreptate de o sută de ori”.
Vrasăzică nimicise o sută de negații. Bun! Dar tot mai rămâneau o sută... Bine! dacă-i așà:
„Olguța n’are dreptate de o sută de ori
însă Buftea
n'are dreptate deloc”.
Olguța respiră privind epitaful pedepsei.. Ușa se deschise încetișor… Monica intră in odae, privind podelele, cu mâna la gură.
— Monica, ia uită-te ce-am scris!
— Olguța, începu Monica, uitând să-și scoată pălăria, — eu te-am trădat.
— Cine? Tu?
— Da, eu.
— Nu cred! — scutură ea capul.
Monica oftă.
— Am fost cu Dănuț în livadă.
— Și te-a bătut?
— Nu.
— Ce-ați făcut atunci?
— …Am mers…
— Nuu! Nu m’ai trădat! — tăgădui Olguța. Ai ținut cu mine când te-am întrebat… Ai voe să mergi cu el în livadă! — ridică ea cu indiferență umerii, schimbând tonul. Numai să nu te bată…
