ocolește o femee măruntă vecinătatea celor înalte — se îndepărtă grav, măsurând șoseaua cu pasul. Zmeul rămase arestat între cei doi țărani.
— Oprește, boerule, că nu bate vântul dintr’acolo; întoarce-te ’napoi, — porunci sfătos unul dintre ei.
Dănuț se codi o clipă, cercetă zările, se încruntă cu demnitate, ca frământat de socoteli adânci, de răspunderi… și se supuse. In goana mare trecu pe lângă zmeul atent, și fugi, și fugi depănând sfoara între degete. In urma lui, mosorul se sbăteà ca un guzgan epileptic.
— Dați-i drumul! — răcni el de departe, zmuncind sfoara din răsputeri.
Zmeul căzù în cap, Dănuț pe spate.
Intre timp, unul câte unul, apoi pâlcuri-pâlcuri, copilașii satului îngrădiră, desculți și naivi, evenimentul de pe șosea.
— Lasă, boerule, că ți-l muștruluesc eu — îl liniști unul din țărani, ștergându-i straele de colb cu bătăi delicate, ca pe un patrafir.
— Vezi! Vezi! Dacă nu i-ați întins coada, suspină întretăiat Dănuț, abia stăpânindu-și lacrimile.
— Ia să vezi, boerule, numai să-l iei cu binișoru’, ș’ăl vezi că pornește! Așa-i și calu’ nărăvaș!… Ia te uită mata!… Ș’ăl tragi… ș’ăl încerci… ș’ăl mai lași slobod… și iar tragi hățu’… Ia ’n auzi!
Melodică mânie de violoncele, zbârnâitoarea vâjâià în salturile, tresăltările și încovoierile ’n-
