Ciorapii zvârliți de Olguța, atârnau peste pălării, în cuerul ușii.
— Ești gata, Olguța?
— Indată.
Iși pălmui părul cu amândouă mânile in dreapta și’n stânga unei cărări alese pe nevăzute.
— Ia uită-te! E bine?
— Dece nu te piepteni în oglindă, Olguța? — o întrebă Monica îndreptându-i cărarea.
Olguța se plecase docil subt mânile Monicăi.
Isprăvind, Monica îi strânse părul la tâmple cu șuvițele alipite, păstrând o clipă în palmele ei capul pieptănat corect, ca pe o enormă boabă de cafea Ceylon prăjită din cale-afară… Olguța se privi in oglindă.
— Ia să vedem care din noi e mai înaltă?
— Ce bine-ți stă cu bluză roșie! Ești frumoasă, Olguța.
— Tu ești mai înaltă!… Da’ eu îs mai voinică! — se consolă Olguța, lățindu-și umerii, bombându-și pieptul în oglindă…
— Ridică-ți șosetele, Olguța!
— Lasă-le-așà! Haidem!
In fața ușei se răsuci pe loc, pironită de un gând.
— Ascultă, Monica, să știi că azi are să se'ntâmple ceva!
— Nu știu! — ridică din umeri Monica, potrivindu-și cu degetul elasticul pălăriei pe subt bărbie.
— Iți spun eu! — o asigură Olguța.
