— …Amin.
— Fă-ți cruce.
— Am făcut.
— Ei, acum să-ți spun secretul!
Tăcù zâmbind.
— Spui, Olguța?
— Spun! Așteaptă… Hai să-ți spun. Ridică-te și vino cu mine.
O duse de mână pânăla gura sobei.
— Da’ n’ai să spui?… — cercă Olguța să zmulgă suprema făgăduială.
— Vai! Olguța!
— Deschide și uită-te, îi dădù voe Olguța, c’un gest larg.
— Asta erà secretul?!
In umbra răcoroasă a sobei, ședeau două gavanoase de dulceață, cu capete de hârtie albă.
— Ce? Poate nu-ți place!… Să nu cumva să spui, Monica! — gesticulă Olguța c’un deget spadasin.
*
— Ați dormit bine? — le ’ntrebă doamna Deleanu, intrând pe ușă urmată de Profira, care aduceà pe tabla, chiseaua cu dulceață de trandafir.
Monica se înroși; plecă ochii la pământ.
— Dacă’i cald, mamă dragă! — mărturisi Olguța, îndreptățindu-se cu brațele aruncate în sus.
— Nu te-a lăsat să dormi, Monica?
— Nu poți să dormi pe-așà călduri! — hotărî Olguța, evasiv, răsucind lingurița în dulceață.
