— Ce-i? — sări speriată, Monica.
— Nimic! — răspunse iute Olguța, închizând portița sobei.
Se așeză pe scaun, peste rochița Monicăi, meditând…
— Ascultă, Monica, am să-ți spun un secret.
— Spune.
— Ei, nu așa! — dădù din cap Olguța, așezându-se pe patul Monicăi.
— Mai întâiu să te juri că nu spui.
— Eu nu spun! — se revoltă Monica.
— Nu te supărà! Te cred. Dar trebue să juri.
— …
— Te juri?
— Nu mă jur; eu nu spun, se incăpățina Monica.
— Nu te juri??
— Nu.
— Bine!
Olguța se ridică de pe pat. Incepù să se plimbe prin odae, ocolind-o pe Monica… Intr’un târziu, se așeză pe marginea patului.
— Te-ai supărat, Monica? — o dezmierdă Olguța.
— Nu! — se îmblânzi Monica… Da’ dece nu mă crezi?
— Atunci te rog, jură-te!… Te rog, Monica! Fă-mi mie plăcere! Haide, Monica!
— Bine… mă jur.
— Ei, vezi! Bravo!… Pe ce te juri?
— …
