— Monica, ce facem?
— Nu dormim?
— De ce să dormim?
— Așà vrea tante Alice.
— Ei și! Parcă tu dormi!
— Eu încerc! — se scuză Monica.
— Nu mai încercà… Parcă ne știe cineva! Mama doarme.
— …
— Monica?
— Ce?
— Nimic…
Olguța căscă a pustiu… Incepu să colinde cu privirea, plafonul alb, numărând zgrumțurii varului.
— Monica, tu ai vrea să fii muscă?
— Muscă?
— Da, muscă! Eu grozav ași vrea… Știi, m’ași plimbă pe plafon cu capul în jos…
— Eu ași vrea să fiu mare, visă Monica.
— Și eu, se grăbi Olguța s’o ajungă… Ce-ai face tu dac’ai fi mare?
— …Nu știu! — se încurcă Monica.
— Eu m’ași face vizitiu… ca Moș Gheorghe!… Și l-ași răsturnà pe Buftea din trăsură.
— Ce ai tu cu Dănuț?
— Eu?… Nimica! El are cu mine.
— Adevărat! consimți Monica. Te-a bătut asta nu se face!
— M’a bătut? — se răsti Olguța, întrebător.
— Da, azi dimineață!
