— Nu mai pot!
— Unde-ai fost?
— La Moș Gheorghe.
— Și ce-ai mai făcut, Olguța, o întrebă doamna Deleanu, privindu-i deodată ochii cu luare aminte.
— Nu spun?? Am fost la Moș Gheorghe!
— Olguța, iar ai făcut o poznă!
— …
— Spune drept, Olguța!
— Am făcut ce trebuià să fac! — vorbi Olguța sacadat, sfidând.
— Olguța, nu umblà cu fleacuri! Așà se răspunde?
— …Foarfecele l-am pus la loc, încheè Olguța, prin vorbe, mărturisirea începută în gând.
— Foarfecele!!… Cine ți l-a dat?
— Chiar mata!… Sigur! — mata mi l-ai dat! — se ilumină Olguța, simțind fericirea vinovaților care-și găsesc din senin un complice la răspundere, după ce-au săvârșit singuri fapta.
— Eu!! Olguța, vină-ți în fire!… Ia hai și te dezbracă mai bine… Răpegior-răpegior.
— Mamă, mi s’a rupt ciorapul! — se bucură Olguța, cu o gheată în mână, cambrându-și degetul cel mare dela picior, prin spărtura mereu lărgită de înflorirea lui roză și ghidușă.
— Văd și mă bucur… Lasă ciorapul în pace, Olguța! Hai scoate-l!
— Să-ți ajut, Monica?
— Nu merci, tante Alice! Pot singură.
