Vârând mâna subt rasă, preotul scoase la iveală un plic.
— Cucoane Iorgule, acum doi ani, Moș Gheorghe — Dumnezeu să-l ierte — mi-o încredințat o hârtie pentru domnia-ta. Iacăt-o.
Domnul Deleanu luă plicul de pânză cu peceți roșii. Pe-o față de coală, mâna lui Moș Gheorghe așternuse tremurătoare chirilice. După o scurtă aruncătură de ochi, domnul Deleanu se uită la preot.
— Părinte, eu am cam uitat slova asta. Fii bun și cetește.
Preotul își puse ochelarii și dădù glas voințelor din urmă ale celui dus. Începeà Moș Gheorghe, luându-și rămas bun dela stăpânii săi și mulțumindu-le pentru pânea care o mâncase la casa lor și pentru bunătatea cu care-l învredniciseră. Apoi arătà întrebuințarea ce roagă să se deà banilor pe care i-a agonisit. Apoi:
…„Eu Gheorghe Iernilă, las cu limbă de moarte casa și gospodăria me copiilor lui Cuconu Iorgu Deleanu, adicătelea, duduii Olguța și lui cuconașu Dănuț. Si li hie casa și pământul mieu loc de gioacă după moartea me precum le-o fost și cât am trăit. Iară sipetul brășovenesc ce am dar dela răposatu Cuconu Costache Dumșa, îl las cu tot ce-i în el, duduii Olguța. Am adunat în sipet oleacă de zestre, din munca me, pentru duduia Olguța. Și vă roagă moșu cu plecăciune și supunere, să faceți duduii Olguța haină de mireasă din mătasurile adunate în sipet. Că dacă n’am avut