Pe atunci era la moda războiul ruso-japonez.
Olguța proteguià pe Ruși, Dănuț pe Japonezi. De aceia, decorația — o funda dela o jartieră de-a doamnei Deleanu — cusută nemuritor de Profira pe pieptul amiralului japonez, fusese zmulsă cu stofă cu tot și era păstrată prudent în buzunarul amiralului rămas decorat cu „steaua căptușelii”. In schimb, chipiul amiralului rus, subt pumnul lui Dănuț se destupase. Olguța lipise la loc arhipelagul de carton, cu gumă-arabică și cususe trainic fundul cu sfoară, împodobind totodată chipiul cu ciudate țesături de aur. Olguța își avansase chipiul la gradul de Peste-Amiral și inaugurase evenimentul destupând la rândul ei ceva mai calm și mai metodic decât Dănuț — chipiul amiralului japonez. Doamna Deleanu reconstruise chipiul, iar Dănuț îl avansase generos la gradul de Peste-Peste-Amiral, „ceiace” spuneà Olguța „e imposibil”.
Iată și epilogul războiului ruso-japonez în casa Deleanu:
— Acumai ce mai spui? Ai mâncat bătae! — o anunțase Dănuț pe Olguța, îmbrăcat în uniformă de amiral japonez.
— Nu-i adevărat!
— Să spue papa.
— Dă, Olguța! Ce să-ți fac! Rușii au mâncat bătae; iacă-tă jurnalele.
— Rușii, nu eu.
— Da’ tu nu ești Potemkin? — o sfidase Dănuț.
