Sari la conținut

Pagină:I. Teodoreanu - Hotarul nestatornic (La Medeleni, vol. I).pdf/349

Această pagină a fost verificată

LA MEDELENI 349

intră în casă pe ușa deschisă. Nimeni nu-l goni.

Oamenii ridicară cufărul din odaia lui Dănut. În tăcerea de șoapte, curmată doar de bocănitul cizmelor, umbrele oamenilor care duceau cufărul erau lugubre.

***

În podul cu vechituri, la lumina slabă a lumânării, Dănuț ștergea cu radierul mustețile și barba păpușei. Nimic nu se schimbase în pod, de când se despărțise de Robinson Crusoe. Același miros, aceiași pace, aceiași sâmburi de piersică, uscați și prăfuiți.

Subt hărnicia radierului, obrajii păpușei își recăpătară tenul femenin. Bărbia-și arătă din nou grobița; buzele-și pierdură aroganța zâmbetului mușchetăresc, regăsindu-l pe acel suav. Numai lipsa buclelor mai amintea urgia care se abătuse asupra ei.

Cuprinzând-o c'o mână de mijloc, Dănuț o îndepărtă puțin, privind-o În sufletul lui Dănuț era visul nopții, și'n visul nopții păpușa se oglindi.

– Păcat c'am tuns-o, dădu din cap Dănuț.

Păpușa din vis semăna cu Monica – era chiar Monica – ; păpușa din mână, de când era tunsă, nu mai semăna cu păpușa din vis. Și lui Dănuț îi părea rău, fiindcă abia acum își aducea aminte că în vis Dumnezeu îi dăduse lui păpușa care semăna cu Monica, și îi bătusce inima ciudat,

dar nimeni nu știuse, fiindcă-i era rușine de Ol-