LA MEDELENI 343
umilitoare pentru Dănuț; de data aceasta, binecuvântată. Uitase că s'a isprăvit vacanța; că mâne dis-de-dimineață când somnul e mai dulce, va pleca de acasă pentru tare multă vreme; că va fi intern la București; uitase. Totul eră abstract: numai răzbunarea Olguței eră concretă fără să i se arate, ca cineva care-ți stă la spate și se face nevăzut numai când întorci capul.
Nouă unghii deveniseră ovale și roze. Polissoirul alunecă pe-a zecea. Dănuț ar fi vrut să aibă o sută. Pe măsură ce unghia se rumenea, Dănuț vedea stingându-i-se steaua polară.
Dar doamna Deleanu zăbovea. Ea singură hotărîse ca Dănuț se plece dimineața la Iași, împreună cu domnul Deleanu, și de acolo, în seara aceleiași zile, spre București.
– Are să-ți pară rău, Alice. Mai ține-l acasă o zi și sara mi-l aduci la gară; nu-i păcat să-și piardă o ultimă zi, petrecută acasă, pentru vizite?
– Nu. E datoria lui să-și ia rămas bun dela rude. O zi mai mult sau mai puțin…
– Bine. Te-ai molipsit și tu dela Grigore!
Acum îi părea rău. Da, dacă trenul de sară cu care Dănuț avea să plece la București nu s'ar fi oprit la gara Medelenilor, ar fi fost mai ușor parcă să-l îndemne să-și îndeplinească datoriile, cu sacrificiul unei zile petrecute acasă. Dar așa!
— Dănuț… dacă vrei, dacă ții tu mult, nu mai pleci mâne dimineață. Stai cu mama toată ziua, și sara mergem la gară să-l așteptăm pe tata. Vrei Dănuț?