Sari la conținut

Pagină:I. Teodoreanu - Hotarul nestatornic (La Medeleni, vol. I).pdf/334

Această pagină a fost validată

334 IONEL TEODOREANU

Fiindcă ai două cufere și un geamandan.

— Și un geamandan! — tresări Dănuț.

Doamna Deleanu zâmbi.

— Care, mamă? — întrebă el, arătând cu nădejde și neîncredere geamandanul de marochin albastru, așezat pe dormeusă.

— Sigur, Dănuț. Ți l-am dat ție.

Subt ochii nedumeriți ai doamnei Deleanu, Dănuț o rupse la fugă afară, smuncind ușa… și se întoarse, întovărășit de Olguța și Monica, gesticulând.

— Mamă, Olguța nu mă crede! Uite: geamandanul care miroasă frumos. Dacă ți-am spus!

— Sigur că nu te cred! Mai întâiu vreau să văd.

— Ai văzut?

— 'Mda!… Da' nu mai miroasă așa frumos!

— Spui minciuni! Ai tu gutunar, se indignă Dănuț, respirând cu nesaț declamator, marochinul.

— Nu-l deschide, Dănuț. Ai să-l desfaci la București.

— Și eu să nu văd ce-i înăuntru? se îmbufnă Olguța.

— Nu-i nimic de văzut! — ridică din umeri doamna Deleanu, deschizându-l. Iacătă: batiste, o cămeșe de noapte…

Dar Olguța avea ochi de vameș socialist.

— Da' acolo ce-i?

Și fără să aștepte răspunsul, scoase la iveală o plumieră de lac japonez.

— Nu pune mâna, Olguța! se supără Dănuț pescuind și el o pungă de piele plină de reliefuri.