LA MEDELENI 327
țindu-i respirația dulce și caldă – de tainică zmeură — se dădu puțin îndărăt.
Aceiași muscă stăruitoare și concretă începu să colinde obrajii legendari. Lui Dănuț îi veni inima la loc. Cu degetul alungă musca.
„Unde s'o sărut?” zăbovi Dănuț plimbându-și vârful degetului pe conturul obrajilor. Alese vârful nasului, parcă era mai puțin primejdios, fiind punctul cel mai depărtat de restul feții.
Fără să vrea, simțind buzele lui Dănuț pe vârful nasului, Monica tresări. Sărutarea alunecă și căzu ca o floare umedă pe buzele Monicăi.
– Dămi pace! se zmulse Dănuț, trăgându-și capul îndărăt. Nu mă mai joc cu tine de-a Făt-Frumos.
Ileana Cosânzeana nu se jucase.
Odaia lui Dănuț se golise treptat. Razele soarelui luminaseră palid, fundul cufărului înfățat cu un cearceaf; străluciseră aurii pe albiturile raftului de sus; acum se stingeau roșii pe capacul închis, printre etichetele hotelurilor cosmopolite.
Erau și surprize în cufărul lui Dănuț. Câte un napoleon de aur în buzunarul fiecărei hăinuțe; o pușculiță de argint, căptușită cu catifea violetă, plină firește cu bani de argint; o cutie cu bomboane englezești; pachete de șocolată „Velma Suchard”; o cutie cu tablete „Marquis”; săculețe cu livănțică; un sașeu parfumat pentru batiste… O bună parte din sufletul șifonierei plecă la internat în cufărul lui Dănuț, fără să știe el.