Sari la conținut

Pagină:I. Teodoreanu - Hotarul nestatornic (La Medeleni, vol. I).pdf/321

Această pagină a fost verificată

LA MEDELENI 321

nuț își umplu plămânii de libertate, și repede bătu din cap o mătanie berbecească, din pricina plafonului grăbit.

Presiunea psihologică sporea necontenit, ca într'un submarin naufragiat, pe măsură ce se scufundă.

Din antret venea svon de glasuri. Acolo, subt diriguirea doamnei Deleanu, Anica și Profira umpleau celălalt cufăr: cel cu așternutul.

Profira icnea îndesând salteaua, ca Ion la frământatul cozonacilor. Treaba o făcea Anica; Profira trudea numai verbal.

Alături de cufăr, Monica, îmbrăcată cu rochiță și bluză de postav albastru, se uita în gol… Apucând deodată, ca prin somn, mâna doamnei Deleanu, o strânse tare.

– Ce-i, Monica?

— Nu… Nimic, tante Alice! tresări ea.

Își încleștă pumnii. Ochii i se 'năspriră de mânie împotriva ei. Vroise să și-l închipue pe Dănuț și nu izbutise. Și doar îl știa mai bine decât se știa pe ea! Și doar acuma îl văzuse!… Atunci? După ce va pleca Dănuț – mai era o noapte numai — să nu-l mai vadă deloc?

„Nu-i adevărat!”

Cum eră Dănuț?… Avea ochi verzui-aurii, bucle castanii, nasul în sus. Purta hăinuțe de catifea gris care-i veneau așa de bine.

— Da' unde-i Dănuț?… întrebă doamna Deleanu încuind lacata.

Monica își scutură cozile și întoarse capul spre