Olguța își retrase coatele, zâmbind. Dănuț se înroși. Scăpărând o privire cruntă înspre Monica și Olguța… Teroarea comparațiilor cu Monica dăinuià de un an: decând Monica și Olguța preparau împreună, cu aceiași profesoră, clasele primare… Cine-o mai descoperise și pe Monica! Olguța! Firește! Ea aduceà și puii de mâță părăsiți pe subt garduri, spre desnădejdea bucătăresei. Asta mai mergeà! Dar pe Monica n’o puteà mistui. Uzurpatoarea! Aliata Olguței! Blonda!… Dănuț demult așteptà prilejul s’o tragă de cozi, cum trebue!
— Lasă! — înghiți el în gând. Și din nou se dezrobi, afară, cu zmeul.
Ochii Olguței îl iscodeau pe subt gene. Dela o vreme băgă de samă. Clipi, se suci. Olguța nu-l slăbea din ochi. O ținti și el drept în ochi.
— De ce te uiți la mine?
— Eu? — se miră candid Olguța.
— Da, tu! — replică el, hotărît să facă scandal.
— Eu nu mă uit la tine! Eu mă uit la Monica! — argumentă Olguța, uitându-se la Monica. Spune și mata, mamă?
— Ba te-ai uitat! — își eși din fire Dănuț, schimbând timpul și împungând cu degetul, violent.
— Ei și! N’am voe să mă uit!
— Bine! Vom vedea!
— Ba ia te rog să te astâmperi! — îl urechi din ochi, doamna Deleanu.
