IONEL TEODOREANU
în aceiași zi a lunei în care scăpasem din sclavia Maurilor din Sale".
Și nici n'a mai privit insula, de pe vapor, până ce n'a mai văzut-o? Și nici n'a fluturat batista?
Dănuț privi din nou, cromolitografia de pe copertă: Cum? Tristă viața din insulă? Atunci dece râdea Robinson?… Și dece râdea parcă și insula în jurul lui, într'aceiași culoare ca și obrazul lui Robinzon?
începu iarăși:
„Astfel îmi părăsii insula"…
Își așezase cartea pe genunchi. Cetea și plângea ștergându-și ochii cu mânile.
„Călătoria mea fu norocoasă. Sosii în Englitera la 11 Iunie al anului 1687, dupăce lipsisem din patria mea treizeci și cinci de ani".
— Treizeci și cinci de ani, murmurară încă odată buzele lui Dănuț în tăcerea podului.
Și nu luase nimic din insulă! O pietricică măcar! Un pumn de nisip! O floare sau o frunză!… Nimic, nimic!
Dănuț închise cartea, își plecă obrajii uzi deasupra coperții și sărută adâc și lung întristarea colorată a fericirei.
Sufletul lui Dănuț era o insulă din care plecase Robinson Crusoe, luându-și numai căciula, umbrela și papagalul.
...Clasa întâia... a doua... a treia... a patra... a cincea... a șasea... a șaptea... a opta; și alte
clase încă...