pe umeri kimonoul... Intră în vârfuri in odaia lui Dănuț, apăsând și ridicând clampa, mut. Dănuț dormeà cu buzele întredeschise. Se desvelise. Cămeșa albă se îngrămădise înfoiată deasupra genunchilor, descoperind picioarele lungi cu genunchii zgâriați, pulpele lin rotunjite, gleznele subțiri.
In palma desfăcută ii jucâ o lumina de lună. Lumini de lună ii tremurau prin păr și pe obraji.
Ca un copil de casă adormit la picioarele unei albe caselane al cărei evantai de pene albe îi luminà somnul.
Doamna Deleanu îl înveli, ii alintă cu vârful degetelor buclele rotunde și eși încet.
— Ce face?
- Doarme.
- Bine-i să fii copil! — dădu din cap domnul Deleanu turtindu-și țigara în scrumelniță.
— Bieții copii! — îngână pentru ea, mama lui Dănuț.
Cu mișcări nesigure și albe, cădeau petalele unui trandafir de pe măsuța de noapte: cum se dezvelesc copiii mici prin somn, când visează..
