goliciunea copilărească și cea lunară, - ca statueta Fugii, răsturnată.
- Hii, căluț!
...Aleargă prin livadă, fără să-l poată vedeà pe cel care-o mână dela spate trăgând-o de cozi...
Se zmunci atât de tare, încât visul ca un lung păr despletit îi flutură pe dinaintea ochilor... Se acoperi cu pledul pe picioare, ridicându-se.
- Hii, căluț! — murmură ceresc, glasul din vis.
Un zâmbet fericit îi răsturnă capul pe spate... Și ce cuminte erà Dănuț! Ce surâs blând avea!... Și ce ochi dulci, verzui și aurii! Și buclele lui cu miros de castane coapte! Și ce repede-i treceà supărarea!...
- Hii, căluț!
Râzând cu ochii închiși, Monica 'și răsturnă capul pe pernà așteptând somnul... și visul care aveà să unească din nou cozile ei cu manile lui Dănuț.
***
Cu foșnetele toamnei și țârâitul greerilor, balul alb al lunii ondulà pe la ferești.
Prin întuneric, domnul Deleanu răsuci o țigară și o aprinse aplecându-se pe marginea patului.
- Nici tu nu dormi?
- Fumez, Alice.
- Câte ceasuri?
Flacăra unui chibrit clipi, răscolind umbrele.
- Cam târziu... Unu.
Doamna Deleanu se coborî din pat, își aruncă
