- Tu ești căluț și eu te mân: da?
— Da.
— Hii, căluț! - răsună puternica și ascuțită vocea lui Dănuț.
Tot nu se isprăvise vacanța!
Trezit din somn, Ali țâșni săgeată. Ca cozile de aur în mâni, Dănuț fugea subt foile de aur. Și’n fața lui fugeà Monica, zveltă, cu fața plânsă și zâmbitoare. Și pretutindeni printre ei. Toamna.
***
Nori lungi și subțiri se așternusera din înaltul cerului siniliu până în zarea apusului, ca nenumărate trepte de marmurà ale palatelor din basme.
In gloria luminilor — ca'n para unor torți inălțate de brațele curtenilor - un punct negru tresări și pieri. O rândunică poate. Și soarele apuse dincolo de lume, ducând cu el condurul delicat pierdut de vară pe cea din urmă treaptă a palatului ceresc, și melancolia prinților îndrăgostiți de o cenușăreasă.
***
Monica tresări prin somn, îngăimând cuvinte nedeslușite.
Dormea pe-o coasta, dezvelită, cu picioarele îndoite dela genunchi, c’un pumn adus lângă frunte, celălalt repezit dealungul coapsei, albă în
