Profira le așteptă să iasă. Deindată ce se închise ușa, înviè, ca statuia unui tablou alegoric după ce se lasă cortina... Aplecându-se, luă bișcotul aruncat de Anica, și-l înghiți.
- Ascultă, Anica, o cercetă aspru Olguța,— ai mâncat numai, sau ai și băut?
- Nici n'am apucat să mănânc, dudue Olguța, se tângui Anica arătându-i mânile goale.
- Bine! Atunci trebue să te grăbești fiiindcă Profira mănâncă tot. Stai, nu plecà. Ai treaba cu mine... Ia să-i dau și Profirei o treabă!
Medita încruntată, și repede deschise ușa sofrageriei.
- Profira!
- Of! M’am speriat, dudue!
- Du-te și spune vierului să-ți dea poamă fragă: auzi? S’o aleagă frumoasă.
- Da’ aici cine să curețe?
- Știe și Anica să mănânce bișcoturi! Du-te și mănâncă poamă. Hai repede.
Profira oftă și porni... scoțând un alt bișcot din buzunarul pestelcii.
- Ascultă bine, Anica.
- Ascult, dudue.
- Ai să te duci în odaia turcească, la Moșu’ Puiu, ș’ai să bați la ușă încet. Și dacă nu răspunde ai să bați tare... Ia arată-mi cum ai să faci?
Anica se apropie de ușa sufrageriei... și intră.
- Anica te joci cu mine?
